Revenirea unei campioane

Cariera unei gimnaste se incheie când restul lumii se afla abia la primul job. Cariera Catalinei se va termina cand va dori ea, caci nici macar pauza de patru ani nu i-a vindecat dorul de antrenamente. Nici faptul ca acum, la 24 de ani, este cea mai „batrana” sportiva din istoria gimnasticii romanesti nu o impiedica sa aiba visuri mari pentru Jocurile Olimpice de la Londra 2012.

 
O fetita de patru ani merge pe strada cu bunica ei. Copilul arata cu degetul o sala de sport care nu se stie din ce motiv o fascineaza atat de tare, incat o trage pe bunica de mana intr-acolo… Treisprezece ani mai tarziu devine tripla campioana olimpica. “Am vazut aparatele si nu m-am mai putut opri”, isi aminteste Catalina Ponor momentul aparent banal care i-a decis viata, in timp ce make-up artistul ii contureaza ochii migdalati, mostenire de la mama ei.

Eu o privesc ca si cum nu ar fi din lumea noastra atunci cand imi povesteste senina ca a renuntat la o renta viagera de peste 6.000 de lei pentru a reveni in gimnastica la 24 de ani, varsta la care foarte putine sportive se incumeta sa mai concureze, dupa o pauza de patru ani.

Se retrasese in 2007, din cauza unor probleme de sanatate, dar inceputul lui 2011 a prins-o in sala de sport, hotarata sa faca istorie la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012: “Sportul mi-a lipsit foarte mult. Mi-era foarte dor sa fiu din nou in sala, sa fac antrenamente, sa particip la concursuri. Nu mi-am propus de la inceput sa particip la Mondiale sau la Olimpiada, am zis «hai sa vedem ce iese». Pentru mine gimnastica este ca un drog. Am incercat sa ma las si nu am reusit”.

A fost nevoie de doar sase, sapte luni de antrenament intens sub atenta supraveghere a antrenorilor Octavian Bellu si Mariana Bitang pentru ca gimnasta sa recupereze timpul pierdut si sa aiba aceeasi conditie fizica precum mai tinerele sale colege de echipa. Au mai incercat si alte sportive sa revina in activitate, dar in zadar. Catalina are insa o ambitie iesita din comun si o forta indestructibila, de care iti dai seama doar privind-o.

Discutiile despre shopping, dragoste, distractii o lasa rece, desi una dintre rochiile purtate la shooting (una roz) i-a placut in mod special. Orice intrebare i-ai pune, raspunsul se invarte tot in jurul salii de antrenament. Iar ceea ce m-a uimit cel mai tare a fost sa aflu ca ea nu are emotii la concursuri, in general: “Multa lume zice ca ma urc pe barna ca si cum m-as plimba pe bulevard”.

Dintr-un motiv care nu are nicio legatura cu cochetaria, machiajul Catalinei Ponor (tus negru) a fost intotdeauna un subiect intrigant pentru mine. Pana sa aflu ca nu are trac, nu pricepeam cum de-i permit mainile sa traseze o linie perfecta de tus inainte de a intra intr-un concurs pentru care s-a antrenat tot anul.

Sursa: Revista VIVA

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: