Faţa nevăzută a PERFORMANŢEI

Ambiţie, încrâncenare, efort, mentalitate de învingător. Am ales câteva sportive care au cea mai mare şansă la medalii la Olimpiada de la Londra 2012. Vă dezvăluim sursa determinării lor de a continua să lupte chiar şi când totul pare pierdut.

FOTO: Alex Conu

“O foame de medalii”

Cătălina Ponor

Mama îi povesteşte că la nici un an o ţinea pe braţe şi pe palme şi ea îşi ducea capul pe spate, gata să se ducă într-un pod. Creştea şi avea tot mai multă energie. Era capabilă să spargă totul prin casă, şi pentru că nu mai ţineau pasul, părinţii şi bunicii s-au gândit să o trimită la sport.

Avea doar patru ani. Mergea pe stradă cu bunica de mână, şi Cătălina îi arăta de fiecare dată că vrea să meargă la şcoala aia. Bunica a cedat şi a zis: „Da, bine, dacă vrei să mergem acolo, mergem!“ Era o şcoală tehnică, dotată cu sală de gimnastică, unde a şi ajuns să înveţe câţiva ani. De cum a păşit înăuntru, Cătălina n-a mai vrut să se dezlipească de aparate. Primii săi antrenori, constănţenii Stănei Matei şi Gabriela Dosoftei, au pregătit-o timp de zece ani la CSS1 Farul Constanţa. În 2002, când avea 14 ani, Mariana Bitang şi Octavian Bellu au venit în cantonament în oraşul de la mare. Au văzut câteva fete şi le-au chemat la Deva. Printre ele, şi Cătălina.

Calm şi stăpânire

Cazată astăzi în centrul olimpic de la Izvorani, în vederea pregătirii pentru olimpiada de la Londra, Cătălina Ponor apare în ţinută sportivă, pregătită de antrenament. Chipul sobru şi atitudinea denotă o maximă concentrare. Pare ca din altă lume. „Când intru în sala de concurs nu mai văd, nu mai aud nimic. La antrenament, poate glumesc un pic cu fetele din echipă, poate vorbesc cu antrenorii, se mai schimbă atmosfera. Dar în competiţii îmi pun o mască.“ Dacă nu o poartă, nu iese ce trebuie. „Bine şi frumos e să fii concentrat pe ceea ce ai de făcut, să fii hotărât când vrei să faci ceva. Stau bine cu stăpânirea de sine. Dau impresia că nu bag pe nimeni în seamă. Dacă aş avea concurs şi două zile la rând, aş reuşi să îmi menţin autocontrolul.

Cătălina nu are emoţii când lucrează la un aparat. Are trac înainte de a intra în sala de concurs, ca actorii când intră în scenă. Simte mici fluturi în stomac. „E o euforie înainte de a intra, în momentul acela când toată lumea e cu ochii ţintă la tine. Din starea aceea se hrăneşte dorinţa de a mă prezenta foarte bine.“

Gimnastica nu e doar un sport greu, ci şi unul care cere eleganţă, în care trebuie să faci spectacol. Eşti personajul principal, cel care atrage aplauzele.  „Cu talentul te naşti, dar până la o anumită vârstă nu ştii să îl fructifici. Conştientizând mai mult, îţi dai drumul şi faci să iasă totul perfect“ – caută Cătălina să îmi descrie în cuvinte inexplicabilul.

Într-o prestaţie, tehnicul contează cam 60%, restul e show. „Spectacolul“ este cel care atrage arbitrele şi publicul de partea ei şi o face să se simtă bine. Dar nimeni nu dă note doar pentru cât eşti de artist, aşa încât gradul de dificultate al elementelor atârnă greu. Acesta a crescut gradual: „În 2004, elementele şi legările de elemente acrobatice erau mai uşoare, era mult mai simplu. Gimnastica începe să semene prea mult cu acrobaţia“, spune Cătălina.

Perseverenţă

Gimastica cere nu doar concentrare în execuţie, ci şi perseverenţă. Nu poţi să lucrezi în salturi: două zile să tragi tare şi peste o săptămână să nu faci nimic. „Se cere constanţă şi foarte multă muncă, formula succesului aceasta este.“

Octavian Bellu, care a intrat în Cartea recordurilor după ce a devenit „cel mai de succes antrenor din lume“, spune că medalia reprezintă exprimarea aprecierii excelenţei. „Arbitrele te privesc în funcţie de câte greşeli faci, de felul în care comunici cu spectatorii, cum execuţi şi cum urmezi firul muzicii. Sunt aspecte care le selectează pe gimnastele excepţionale, care ies campioane europene, olimpice, mondiale, de gimnastele de pluton, care n-au vocaţia excelenţei.“ Sunt fetele antrenate în spirit spartan de celebrii Bellu şi Bitang? Cătălina admite că dorinţa acestora de a câştiga e foarte mare. O numeşte „foame de medalii“. Şi mai spune că e normal. „Rigoarea faţă de gimnaste e justă. Antrenorii trebuie respectaţi şi munca lor merită apreciată. Disciplina şi stricteţea impuse de antrenori aduc medaliile.“

Octavian Bellu afirmă şi el că, în orice activitate care presupune performanţă, pe care ţi-o impune competiţia, blazarea, suficienţa, automulţumirea te aşază într-o postură călduţă, în care prima dată ieşi campion, dar a doua şi a treia oară nu se mai întâmplă.

Eu zic că un campion adevărat îşi dovedeşte valoarea şi la Tokyo, şi la Moscova, şi la Sydney, şi la Bujumbura. Este o stabilizare a sportivului în zona performanţei. Rezistă cât poate. La noi, timpul se măsoară în Olimpiade.“

Vârful de glorie al Cătălinei Ponor a fost la JO de la Atena din 2004, de unde s-a întors cu trei medalii de aur. „Au fost momente pe care nu am cum să le descriu în cuvinte“, spune Cătălina, „senzaţionale“. „Sentimentul trăit a fost unic, nu are termen de comparaţie“– adaugă ea, animându-se dintr-odată.

Între renunţări şi reveniri

Cătălina a vrut să se retragă de câteva ori din gimnastică, din cauza unor probleme de sănătate. Dificultatea exerciţiilor creştea, apăreau sportive tinere foarte bune, iar ei nu îi place să piardă. Avea, ca orice om, dileme: „De ce să mă chinui şi să mă oftic atât pentru o medalie, mai bine să le las pe altele. Să vină şi fetele astea mici să câştige.“ De fiecare dată însă când rămânea acasă, i se făcea dor şi chef de sala de gimnastică. „Pentru mine e ca un drog, greu mă dezlipesc de el.“ În 2006, a întrerupt antrenamentele după Campionatul European de la Volos, iar la sfârşitul aceluiaşi an a revenit în sală. În 2007, s-a despărţit de antrenorul Matei Stănei pentru a se antrena cu Mariana Bitang, iar în octombrie a început să se antreneze cu lotul naţional. Ulterior, a făcut investigaţii medicale, iar rezultatele acestora au determinat-o să se oprească. Avea probleme la coloană. Patru ani a lipsit Cătălina din arena competiţională. A făcut recuperări şi kinetoterapie. S-a reîntors în sală în 2010. La început, nici mama ei n-a avut încredere că poate să revină. Erau voci care îi spuneau: „N-o să mai faci nimic după patru ani de absenţă“, e imposibil. Când a plecat din nou în cantonament, mama a întrebat-o din uşă: „Oare o să mai plângem ca în 2004?“ (atunci cucerise medalia de aur la bârnă, la sol şi cu echipa). Cătălina i-a răspuns: „Poţi să începi să plângi de-acum!“

Noua campioană europeană

Întoarcerea la lot a antrenorilor Bellu şi Bitang a însemnat un nou început. „Când am intrat şi am păşit pentru prima oară în sală, am spus că trebuie şi pot s-o fac.“ Recunoaşte că văzând cât de avansate sunt coechipierele sale, a avut momente de îndoială. Ele făceau integrale dificile, ea făcea pregătire fizică. Îşi zicea: „Nu ştiu dacă o să reuşesc, dar eu tot mai încerc.“ Şi a mai încercat. O dată, şi o dată şi încă o dată. Motivaţia e în interiorul ei şi dorinţa de reuşită e mare: „Dacă ceva nu iese, o iau de la capăt, ca să ştiu că îmi iese perfect.“ După câteva luni de refacere a formei sportive, Cătălina a reuşit imposibilul. În vremea sportivelor cu vârstă mică, ea, care va împlini 25 de ani anul acesta, a urcat pe treapta cea mai înaltă a podiumului la Campionatele Europene de la Bruxelles, obţinând aurul la bârnă. Pe chipul ei, aflat în prim-planul ecranelor tv, nu se putea citi nimic. Nici agonie, nici extaz. Să aibă Cătălina controlul total al emoţiilor sale? „Am emoţii când sunt pe podium. Nu ştiu dacă s-a văzut la Europene. La un moment dat, le-am luat pe fete în braţe şi mi-au dat lacrimile. După atâta pauză, în fine, am reuşit! Munca mea de zi cu zi, de atunci până acum, n-a fost în zadar.“

Bellu spune despre Cătălina că are atuul experienţei. „S-a oprit total patru ani, a fost în SUA şi a încercat să îşi pună în valoare cunoştinţele ca antrenor. A cunoscut gimnastica din România, dar şi pe cea din SUA. A concluzionat că este bine să se întoarcă acolo unde se descurcă cel mai bine. Este o excepţie în gimnastica românească – la 25 de ani să revii în performanţă şi să faci faţă cerinţelor şi să concurezi cu fete care sunt cu zece ani mai mici ca tine. Şi, totuşi, se descurcă!“

Cu siguranţă!

Pentru ea e importantă echipa şi cel mai tare s-a bucurat că au reuşit să obţină locul întâi la Europene. Apoi, pentru că a câştigat aur la aparatul ei preferat, bârna. „Am iubit publicul de la Bruxelles, spectatorii au fost extraordinar de apropiaţi de noi. Momentul cel mai frumos a fost când am călcat pe podiumul de concurs, ca să îmi fac exerciţiul la bârnă şi toată lumea îmi striga numele de bubuia sala.“ A fost exact impulsul de care avea nevoie.

Presiunea uriaşă a publicului, prezenţa cameramanilor şi a fotoreporterilor n-o sperie şi n-o intimidează. S-a întâmplat şi la Mondiale, ca şi în alte competiţii, să participe gimnaste mai bune ca ea. Să se prezinte cu exerciţii foarte complexe. „Dacă arbitra vede că nu le execuţi cu o mare siguranţă, îţi poate scădea o zecime, două.“ Atuul ei, aşadar, e siguranţa. „Atâta timp cât o ai, nu au ce să îţi ia, n-au cum să-ţi scadă din punctaj.

La Londra româncele se vor întâlni cu rivalele lor tradiţionale, echipele SUA, Chinei şi Rusiei . „Nu trebuie să ne temem. O să ne facem antrenamentele şi o să ne prezentăm la concurs exact aşa cum ştim noi, fără ratări. Chinezoaicele au un plus pe un singur aparat – paralelele – noi avem un plus pe trei aparate, bârna, săriturile şi solul, care sunt destul de tari, şi cu care putem să compensăm paralelele, care ne trag în jos. Cum le-am putea bate pe chinezoaice? Cu siguranţă! pronunţă Cătălina răspicat.

Aşa a fost ea dintotdeauna, o fire bătăioasă. Chiar dacă a suportat dureri fizice, chiar dacă a întâmpinat obstacole, a trecut peste ele. Cătălina Ponor s-a luptat pentru ea însăşi.


Medaliile Cătălinei Ponor

2003: Mondialele de la Anaheim: Argint la echipe, bârnă şi sol; 2004: Europenele de la Amsterdam: Aur la echipe, bârnă şi sol; 2004: Olimpiada de la Atena: Aur la echipe, bârnă şi sol; 2005: Europenele de la Debrecen: Aur la bârnă;

Mondialele de la Melbourne: Bronz la bârnă;

2006: Europenele de la Volos: Argint la echipe, aur la bârnă, bronz la sol; 2007: Mondialele de la Stuttgart: Bronz la echipe; 2012: Campionatele Europene de la Bruxelles: Aur la echipe, aur la bârnă şi argint la sol

Sursa: cariereonline.ro

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: