Cătălina Ponor: “Trebuie să ne stăpânim nervii”

FOTO: Marius Ionescu

Cătălina Ponor (24 de ani), triplă campioană olimpică la Atena, a revenit în gimnastica de performanţă cu un singur gând: să obţină un rezultat bun la Olimpiada de la Londra. La ultima verificare cu public a lotului olimpic, Cătălina a lucrat impecabil la trei aparate, sol, sărituri şi bârnă, anunţând o evoluţie de zile mari pentru Londra.

Libertatea: Cum te-ai simţit la ultima verificare înainte de Olimpiadă?
Cătălina Ponor: Mă bucur că au fost atâţia oameni să ne vadă. Concursul, chiar dacă nu a fost unul de o mare importanţă, a fost bine-venit şi excelent organizat. E pentru prima oară când concurez în România pe un podium adevărat. Aşteptăm acum marea bătălie de la Olimpiadă.

Ai concurat la trei aparate…
Da. Şi la toate cele trei aparate, bârnă, sol şi sărituri, mă simt excelent. M-am pregătit foarte bine.

Câte medalii ţinteşti la Londra?
Haideţi să nu vorbim acum de medalii! Tot ce-mi doresc e ca atât eu, cât şi fetele să fim sănătoase, să ne facem treaba.

Echipele Rusiei, Chinei şi Statelor Unite rămân concurentele noastre tradiţionale. Care dintre acestea crezi că sunt cele mai puternice?
Toate cele trei echipe sunt bine pregătite. Bătălia va fi una redutabilă. Dar şi noi avem şansa noastră. Totul e să ştim să ne stăpânim nervii. Presiunea este foarte mare pentru noi, pentru că toată lumea aşteaptă medalii.

Şi care ar fi soluţia eliminării acestei presiuni?
Să nu ne gândim decât la concurs. Să ne detaşăm de spusele celor din jurul nostru şi să ţinem cont doar de îndemnurile antrenorilor.

Cum va fi această revenire la un concurs olimpic?
Eu număr zilele, orele, minutele până la momentul în care voi concura la Londra. Îmi e dor de un concurs la Olimpiadă.

Ce crezi că vei face la bârnă, aparatul tău preferat?
Vreau să mă calific în finală, iar acolo totul este posibil. Atât pentru echipă, cât şi pentru finalele pe aparate, voi da tot ce am mai bun în mine pentru a face un concurs cât mai bun.

Una dintre concurente e chiar colega ta, Larisa Iordache…
Da. Are un exerciţiu foarte bun. Cu o notă de plecare destul de mare. Eu îi doresc din tot sufletul mult succes. Dar am şi eu un cuvânt de spus la acest aparat.

Cum ţi se pare echipa României de azi, alcătuită din trei generaţii de gimnaste: generaţia ta, generaţia Sandrei şi cea a Larisei Iordache?
E o echipă atipică. Dar ne dorim un singur lucru: să demonstrăm că munca pe care am depus-o în aceşti ani nu a fost în zadar.

În 2004, la Olimpiada de la Atena, Cătălina a obţinut trei medalii de aur (sol, echipă, bârnă). Valoroasa gimnasta spune că îşi aduce aminte mereu de acel concurs: “Nu voi putea uita niciodată întrecerea din 2004. A fost cea mai frumoasă competiţie a mea”.

Sursa: Libertatea.ro

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: